Ursul moralist se întoarce după o absenţă mai lungă.
De ceva vreme cumpăr în mod regulat, din aceleaşi loc, un anumit tip de măsline. 300 de grame. La început, invariabil, vânzătoarea mă avertiza că sunt amare şi că probabil nu au să-mi placă.
-Ştiţi, nu le primim mereu la fel, mai bine le gustaţi înainte…
După o vreme a renunţat, probabil s-a schimbat tura.
Astă seară din nou cumpăr măsline:
-Vă rog să-mi puneţi 300 de grame de măsline… deja pregătit să contracarez faza cu sunt amare. Vânzătoarea pune în pungă mult mai puţine decât estimasem că ar fi 300 de grame, le cântăreşte (erau 150) şi începe să lege punga!
-300 vă rog!
-Aaa, înţelesesem 100…
Desface punga şi mai pune câteva.
Cântarul electronic indica 300.0g.
-Ha! exclamă surprinsă vânzătoarea. Nici dacă voiam, nu reuşeam să pun 300!
-?!!
Uneori lucrurile nu se potrivesc cum ar trebui, sau cel putin nu cum gandesc eu ca ar trebui… De exemplu pe Facebook simt nevoia butonului “Dislike”, buton care este pus aiurea pe Youtube.
Pe Facebook cel mult poti sa “like” ceva sau sa-ti fie indiferent. Asa se ajunge ca 1027 liked “I-a ucis cu sange rece pe micuti in timp ce dormeau” (zic si eu un titlu ipotetic de articol) sau “S-a spanzurat in podul casei” – Be the first of your friends to recommend this.
Pe Youtube lucrurile stau altfel. Simfonia a V-a de Shostakovich, interpretata de New York Philharmonic Orchestra dirijata de Leonard Bernstein: 5,732 likes, 80 dislikes, din 1,567,102 de vizionari. (http://www.youtube.com/watch?v=ogJFXqYEYd8)
Sa inteleg ca cei 80 de dislikerhi sunt niste critici avizati care nu doar s-au marginit a nu like actul artistic, dar s-au si obosit sa dislike.
Acum ma simt dator sa vanez clipurile lui salam, guta, minune sau mai stiu eu ce alti pitecantropi [om fosil având caractere intermediare între maimuțele antropoide și omul primitiv] si sa bag mare cu dislike-ul…
Inainte de rasarit – Vama Veche
20 Jul, 2012
Posted by: Bogdan In: Concediu
Rasarit in Vama Veche
Vama Veche, 22:30, după o tură pe faleză pentru a mai vedea ce maşini din Mongol Rally au mai rămas în Vamă, ne îndreptam agale spre culcuş…
Pe strada principală aglomeraţie ca la balamuc… oameni, maşini, tarabe, câini, tarabe, rock, shaorma, reggae, părinţi cu copii, câini în lesă, adolescenţi cu sticle de bere în mână, ţigări, drăcii cu leduri, codiţe colorate pentru păr lung sau pentru păr şi mai lung, clătite, porumb copt, folk, alte tarabe, unii care dorm de-a dreptul pe caldarâm, rock îndrăcit. Ultimul rock, ăsta îndrăcit, răzbate dintr-o caşcarabetă din lemn, unde nucleul dur al rockerilor îşi soarbe berea şi îşi zdruncină creerii capului. Ocolesc un rocker cuminte care canta plin de patimă la o chitară imaginară şi mă îndrept spre un magazin de unde voiam să-mi iau ultima bere a serii.
Cum pun piciorul în prag, văd stele albastre, apoi verzi, apoi roşii!
-Ha! strigă un puşti de vreo cinci ani atacându-mă cu un fel de sabie cu leduri.
-Ha! urlu şi eu de surpriză făcând un pas înapoi, căutând din ochi frigiderul cu bere.
Puştiul e adus la sentimente mai bune de către mama lui, eu ajung nestingherit la frigider.
În timp ce plăteam berea aud în spatele meu: -Un pacheţel de şerveţele…. ăă… batistuţe…
Era rockerul cu chitara imaginară.
De fiecare dată când merg la restaurant sau la cantină sunt pus în dificultate când trebuie să aleg mâncarea. Dacă la cantină e mai simplu pentru că vezi felurile dintre care poţi alege, la restaurat e mai complicat… Mă uit în meniu ca vaca la schiuri încercând să-mi imaginez cum ar arăta diversele sortimente, dar degeaba. Cum totuşi aş vrea altceva decât ceafă de porc, cartofi prăjiţi şi salată de varză, mă străduiesc din răsputeri ca din înşiruirea de cuvinte din meniu să compun ceva digerabil şi nu foarte extravagant.
Mi s-ar părea mult mai simplu să mă plimb cu chelnerul printre mese şi să-i spun: -Aş vrea la felul întâi ce mănâncă doamna, deşi de obicei mănânc un singur fel în ciuda formei fizice (de balon); la felul doi aş vrea ce mănâncă domnul, iar ca desert… şi la ăsta am renunţat de ceva vreme fără vreun rezultat notabil. Plus că asta te-ar salva când te duci ca turist tembel în Austria şi chelneriţa bine trecută de a doua tinereţe nu ştie altceva decât limba lui Mozart, iar meniul e şi el doar în limba germană. Drept e că acolo nu prea contează cum e cartoful şi ce tip de cârnaţi tradiţionali alegi. Probabil în a patra zi deja îţi juri că nu mai pui gura pe niciun fel de wursti.
La fel de bine, dacă restaurantul e gol, aş putea să folosesc o ruletă şi să comand felul în dreptul căruia se opreşte roata.
Din ciclul “Politist, adjectiv”: “Resursa critica”.
